Comentariul Cantecul Bradului rezumat
de Lucian Blaga
In volumele ultime prezenta motivului este deosebit de frecventa.
Motive ca inflorirea, buna vestire, nasterea, anunta schimbarea
zodiei inseninarea lirismului blagian.
Acum se face elogiul pomului roditor, semn ca altele sunt valorile
ce dobandesc pondere in ierarhia simbolisticii blagiene. Tot mai des
apar cuvinte ca har, fulger, rod, belsug, minune, strans legate de ideea
realizarii plenare a existentei umane prin creatie.
Eul blagian se gaseste foarte aproape acum de intuirea acelei metode
pentru a trai fara a fi sfasiat de contradictii despre care vorbea Gottfried Benn:
Metoda pentru a trai, pentru a te asigura de domeniul tau este marirea
fortei creatoare, ceva semanator extazului, o anumita betie interioara.
Miracolul vegetal, mai ales cel floral, cel mai simplu dintre miracole,
este explorat acum, iar vechile rune sut uitate. Divinitatea se exprima in
zei marunti, miracol divizat, mai usor de sesizat si neprovocator de traume.
Starea predominanta a naturii este acum starea de gratie, aflarea in contact
direct cu puterile vitale, receptate ca har, trezire din somn, din greul fiintei.
Somnul nu mai e nefiinta, ci stare dumnezeiasca. Fiinta e podidita de muguri
si flori, nu de lacrimi. Regnul vegetal e animat de o forta vitala resimtita
ca durere binecuvintata.
Bradul, arbore cu o intinsa arie semantica in folclor, prezent la nastere,
nunta, moarte, e selectat aici ca simbol al naturii si totodata ca proiectie
a eului liric. Poetul il situeaza intr-un spatiu in care sunt prezente toate
clementele unui peisaj cosmic, pe inaltimi, in tangenta cu constelatiile,
Pe Scurt – Comentariul Cantecul Bradului
dar si cu fapturile inferioare ale regnului vegetal si animal si totodata intr-un
timp vesnic: La un veac, tot la un veac, din inalt / mi-l loveste in crestet
fulgerul alb. Fapturile din preajma nu mai sunt blestemate, ci divine:
Lichene si buhe si viespi il cuprind / paianjeni sfinti prin cetini se-ntind.
Nimic nu mai tulbura pacea arborelui, nimic nu mai e receptat ca semn al instrainarii.
De remarcat, pe plan stilistic, folosirea pronumelor si adjectivelor pronominale
la persoana I cu valoare etica: mi-l loveste, imperiul meu, care atrag atentia ca
bradul este aici un simbol al cosmosului interior al poetului. El are alta valoare
semantica decat gorunul, si anume permanenta. Fulgerul alb, simbol acreditat in
folclorul popoarelor pentru ideea de fecunditate si de har divin, nu-l arde decat
ciclic, fara sa-l doboare definitiv: Dar iata, se scutura numai de scrum, / si flamura-i
noua si fara de-ajun !. Prapadul cosmic nu-i lasa amintiri dureroase, ci certitudini.
Povestea lumii, dureroasa ei transformare in semn, nu-l mai inspaimanta ca altadata,
nu-l mai instraineaza de sine, ci doar il raneste benefic, supunandu-i la proba taria:
Mistretul povestilor iara si iar/ incearca de scoarta prasele de var.
Singularizat, ca si gorunul, bradul e asezat pe o culme, in cumpana existentei,
intre zodii si tara, cer si pamant, semne si lume concreta, mediator intre ele,
de data aceasta netulburat de scindarea lor. Perenitatea ii da aureola unui arbore
genealogic, simbolizand puterea de creatie si pe creator, care depaseste limitele
existentei individuale: Si far’ de-asfintit in imperiul meu, / tanarul brad strajuieste
mereu.
In strofa initiala se subliniaza ideea senectutii, a varstei imemoriale,
pentru ca in final aceasta marca semnatica sa fie convertita in tinerete vesnica. …
versuri inmormantare