Duminica Floriilor este o sarbatoare foarte importanta pentru credinciosi, cu o semnificatie aparte si anume Intrarea triumfala a lui Iisus Cristos in Ierusalim, in zilele dinaintea patimilor.
Aceasta sarbatoare crestineasca, se comemoreaza in ultima duminica dinaintea Pastelui. Semnificatie
Floriile sunt denumite Duminica Floriilor si a Patimilor Domnului. Specific, simbolurile Floriilor sunt matisoarele (salcia), care sunt aduse de credinciosi in biserica spre a fi sfintite de preoti.
In schimb aceste ramuri de salcie de Florii, inlocuiesc ramurile de maslin si de finic. In esenta, potrivit legendei, salcia s-ar fi facut punte peste un rau pentru Maica Domnului, ajutand-o sa-si continuie drumul.
Atunci Maica Domnului a daruit sfintenie salciei. Din acest motiv salcia este specifica Floriilor. Prin urmare ramurile de salcie sfintite in aceasta zi sfanta de Duminica Floriilor, simbolizeaza triumful vietii asupra mortii.
Este primavara, reinvierea naturii, o explozie a bucuriei, a frumusetii, a florilor. Cu siguranta in aceasta zi, persoanele cu nume de flori isi aniverseaza ziua. La multi ani tuturor sarbatoritilor!
In mod deosebit de Duminica Floriilor, credinciosii tin cont de obiceiuri si traditii. In mod normal in aceasta zi nu este bine sa te speli pe cap, ca se spune ca vei albi mai devreme.
Mesaje, traditii si obiceiuri de Duminica Floriilor
In majoritatea cazurilor oamenii care au postit, in consecinta se pot impartasi in ziua de Florii. De obicei din acest motiv se spune ca vor avea noroc si sanatate tot anul si vor fi feriti de rele.
In aceasta zi este dezlegare la peste, asadar se mananca peste. Credinciosii merg de dimineata la biserica cu bucate si crengute de salcie pentru a fi sfintite de preot.
De asemenea Asculta slujba si merg la cimitir pentru a imparti bucate pentru cei adormiti, pomenindu-i.
In aceasta zi trebuie …ContinuareDuminica FloriilorUrari
Este un roman foarte interesant in care tanarul Robinson pleaca de acasa de la varsta de 19 ani, imbarcandu-se pe o corabie catre Guineea.
Viata lui este plina de intamplari neprevazute si de aventuri interesante. Dar in apropiere de Insulele Canare a fost luat ostatic de o nava cu pirati mauri, facandu-l rob.
Insa purtandu-se bine, el castiga increderea celor doi slujitori ai stapanului vasului. Reuseste sa faca rost de o barca, scapand. Era pe barca cu cei doi slujitori, Moley si Xury.
Pe Moley il arunca in mare, dar continuand navigarea, intalnesc un vas portughez ce i-a dus in Brazilia, unde il vinde pe Xury, devenind cultivator cu banii incasati.
Aici avea ca vecin un englez pe nume Wells cu care s-a imprietenit. Dorind sa se imbogateasca si mai mult, pleaca in Guineea, fiind capitan al vasului, pentru a cumpara negri.
Dar spre ghinionul sau, corabia a naufragiat pe o insula pustie din cauza unei furtuni ingrozitoare. Aici a trait o noapte de cosmar pentru ca nu stia cum sa se fereasca de fiare si de salbatici.
A inotat pana la corabie de unde a luat pusti, mancare si diverse lucruri, corabia apoi scufundandu-se. Ajuns pe insula incepe sa isi construiasca o coliba si cultivand grane.
Isi face un jurnal zilnic si devenind credincios si citind Sfanta Scriptura si multumind cerului ca a scapat cu viata. Cerceteaza insula si gaseste un loc cu struguri salbatici, lamai, tutun, trestie de zahar, dar niciun om.
Dar intr-o zi vazu niste oameni care veneau pe insula sa manance prizonierii prinsi in lupta. El se hotaraste sa scape prizonierii din mana canibalilor.
Rezumat Robinson Crusoe – partea finala
Impusca cativa iar pe unul din prizonieri, pe nume Vineri il ia sa locuiasca cu el. Il salveaza pe tatal lui Vineri si pe un capitan de vas.
Acesta, drept recunostinta il ia acasa, unde Robinson isi face o familie si are doi copii. Sotia moare, lasandu-i pe copii cu vaduva prietenului sau, iar el se reintoarce pe insula.
Insa au plecat direct in Madagascar, unde au fost atacati si bietul lui servitor Vineri a fost …Continuare
– Ce te legeni, codrule, Fara ploaie, fara vant, Cu crengile la pamant? – De ce nu m-as legana, Daca trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creste Si frunzisul mi-l rareste. Bate vantul frunza-n dunga – Cantaretii mi-i alunga; Bate vantul dintr-o parte – Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec, Daca pasarile trec! Peste varf de ramurele Trec in stoluri randurele, Ducand gandurile mele Si norocul meu cu ele. Si se duc pe rand, pe rand, Zarea lumii-ntunecand, Si se duc ca clipele, Scuturand aripele, Si ma lasa pustiit, Vestejit si amortit Si cu doru-mi singurel, De ma-ngan numai cu el!
De sarbatorile pascale, eu si parintii mei eram asteptati la bunici in provincie. Bunicii mei sunt foarte iubitori si prietenosi, mereu atenti la nevoile noastre si oricand gata sa ne ajute. Eu am fost crescuta de bunici pana in clasa intai.
Dupa ce am impachetat alimentele pregatite de mama, spre surprinderea, am gasit cateva haine noi mea pe care mi le doream, chiar pe patul meu. Fericita, m-am repezit sa le probez.
Dupa ce ne-am imbracat frumos, am incarcat masina cu tot necesarul si am plecat la drum. Eu, mama si tata am pornit la drum catre bunici.
Drumul a fost placut și relaxant. O data ajunsi la tara, bucuria revederii a fost mare. La un moment dat, bunicii mi-au spus ca au inca o surpriza pentru mine. Si imi aduc o cutie mare si frumoasa legata cu o funda rosie.
Eram foarte curioasa si ma gandeam ce poate fi acolo. Cand deschid cutia, surpriza! ce sa vezi, un ghemotoc de catelus alb, pufos, cu niste ochisori negri vioi si curiosi, cu breton, ce dadea bucuros din codita. O frumusete! Bucuria a fost foarte mare.
Ne-am imprietenit repede, ne-am jucat si l-am botezat Bobita. Era ceea ce mi-am dorit de mult si bunicii mi-au indeplinit dorinta. Asa ca de Sfintele Pasti se petrec minuni. Imi amintesc si acum cu drag si nostalgie de vremurile copilariei cu multe intamplari. Paste fericit, tuturor!
Urare: Domnul sa ne ajute ca lumina Invierii pentru a ne umple sufletul de speranta, liniste, bucurie si iubire! Hristos a inviat dn morti! – versuri
Asta toamna, intr-o dimineata, am plecat de acasa suparat. Baiatul meu cel mic rupsese o fila dintr-o carte, o facuse ghemotoc si incepuse sa se joace cu el. Cateva clipe dupa ce am iesit pe poarta, in urma mea, din castanul nostru a cazut o castana.
A cazut pentru ca ii venise vremea sa cada si nu cum ar putea unii sa creada, pentru ca s-a catarat in castan iar de acolo a alunecat si a cazut. Nu. Castana nu si-a julit genunchii si nu si-a rupt pantalonii. Ajungand pe pamant, ea s-a intrebat doar ce era firesc sa se intrebe :
– Ce-o sa se intample cu mine, aici, pe pamant ? Nu cunosc pe nimeni. N-am nici un prieten si fara prieteni e tare greu sa traiesti ! Apoi, nu pot sa stau asa, fara sa fac nimic… – Da… ai dreptate. Asa nu se poate! ii raspunse cineva. – Poftim? se mira castana. Cu cine am onoarea sa vorbesc? – Cu mine! imi dai voie sa ma prezint: Sunt Ghemotoc. Un ghemotoc de hartie! – Incantata… Si tu de unde ai cazut? Din ce copac?
Desi asa cum se vedea – era tare necajit, ghemotocul rase:
– A! Eu nu cresc in copac. N-am cazut. Am fost aruncat! – Aruncat? Interesant… zise castana. Si de unde ai fost aruncat? – De la o fereastra. Si adauga: N-as vrea sa crezi ca ma laud, dar n-am fost dintotdeauna un ghemotoc oarecare… – Imi inchipui, imi inchipui… se grabi sa-l intrerupa castana. La inceput ai fost o samanta de ghemotoc…
Ghemotocul rase iar, desi – asa cum s-a vazut – nu avusese cand sa-i treaca necazul:
– A, nu… La inceput am fost o fila dintr-o carte. O carte foarte interesanta. Dar fila a fost rupta si… Eh, mai bine sa nu mai vorbim… Sunt in felul meu un intelept. Stiu multe, cunosc multe… – Ce bine! se bucura castana. Inseamna ca tu ai putea sa-mi fii prieten, ai putea sa-mi dai un sfat… – Bucuros. Ce anume ai vrea sa afli de la mine? – Nu pot sa stau asa, fara sa fac nimic. Ce sfat imi dai?
– Dar ce stii sa faci? Castana raspunse repede: – Cand am cazut din castan, am facut pac! Se pare ca, deocamdata, asta stiu sa fac: pac! – Pac! repeta ghemotocul. Pac! dupa cate stiu, face pusca.
Pe vremea cand eram o fila dintr-o carte, cartea a fost imprumutata unuia care pleca adeseori la vanatoare si avea o pusca. Iar pusca, tin minte, faceai pac! Daca si tu stii sa faci pac! cred ca ar fi bine sa te intovarasesc la vanator si sa-l rogi sa te ia la vanatoare…
– Da, zise castana. Ar fi bine. Intovaraseste-ma!
Iesira din curte, o luara la dreapta, apoi la stanga – si nu mai tin minte daca pe urma o luara din nou la dreapta sau din nou la stanga.
Important este ca nimerira casa vanatorului. – Uite, aici sta, spuse ghemotocul. Suna la usa si… seara buna! Castana suna si dupa cateva clipe ii deschise un ogar usa.
– Dumneavoastra sunteti vanatorul? intreba castana. – Nu, e o mica neintelegere. Eu sunt cainele lui de vanatoare… Vanatorul nu e acasa. Puteti insa sa-mi spuneti mie ce doriti…
– Stiti… Incepu castana… eu sunt o castana! Am cazut din castan si cand am cazut, am facut pac! – Ca pusca! zise ogarul. – Intocmai! Si cum nu vreau sa stau de pomana, v-as intovarasi cu bucurie la vanatoare… Ce parere aveti?
– Imi pare rau, imi pare foarte rau, dar nu cred ca o sa puteti. M-am cam pripit. Dumneavoastra nu stiti sa faceti pac! ca pusca. Poate n-ati auzit bine… – Poate… raspunse castana. Stiu si eu? Mi s-a parut ca am auzit bine: Pac! – Eu, zise ogarul, am auzul foarte bun, dar si mie mi se intampla sa ma mai insel cateodata… Pusca, va repet, nu puteti fi… Mai ganditi-va, mai incercati in alta parte…
Si usa se inchise. (Eram gata-gata sa scriu ca se inchise in nasul castanei.) – Ei? Ce-ai facut? o intreba ghemotocul. – Nimic… Mi se pare ca m-am inselat. Cand am cazut din castan, n-am facut pac! – Dar cum altfel? – Nu-mi dau seama… – Poate ai facut boc! – Boc? se gandi castana. Se poate sa fi facut boc!… Daca e asa, ce sfat imi dai? – Boc! dupa cate stiu, face ciocanul fierarului.
Pe vremea cand eram o fila dintr-o carte, cartea a fost imprumutata si unui fierar. El avea un ciocan care, tin minte, facea boc! Daca si tu stii sa faci boc! cred ca ar fi bine sa-l rogi pe fierar sa te ia in atelier…
– Da, zise castana. Ar fi bine. Intovaraseste-ma! Si plecara spre casa fierarului. O gasira indata. Castana batu la usa si un papagal ii raspunse : – Cine e acolo? Dumneavoastra sunteti fierarul? intreba castana.
– Eu, fierar? Ha ! Ha ! Eu sunt un papagal. Dar tu cine esti? Tu cine esti? – Sunt o castana. Am cazut din castan si cand am cazut am facut: boc! – Ca ciocanul! Ca ciocanul! zise papagalul. – Intocmai! De asta am si venit: am venit sa-l rog pe fierar sa ma ia si pe mine in atelier. – Nu se poate! Nu se poate! Tu nu stii sa faci boc! ca ciocanul. Poate n-ai auzit bine.
– Poate… raspunse castana. Stiu si eu?…
– Si mie, mai zise papagalul, mi se intampla cateodata sa ma insel si sa pocesc cate un cuvant. Mai gandeste-te! Mai incearca in alta parte ! In alta parte!
Si, cand mai tarziu o intreba din nou ghemotocul : – Ei? Ce-ai facut? castana raspunse: – Nimic. Cred ca iarasi m-am inselat. Cand am cazut, n-am facut boc!…
– Dar cum? – Habar n-am… – Poate ai facut: toc! – Toc? Nu stia ce sa mai creada castana. Se poate sa fi facut toc? Daca e asa ce sfat imi dai?
– Toc, dupa cate stiu, fac tocurile ghetelor atunci cand merg. Dar toc se mai numeste si unealta care la varf are penita si cu care povestitorii scriu povesti.
Adresa cizmarului n-o stiu. Stiu insa adresa povestitorului. De la fereastra lui am cazut eu. Baiatul lui cel mic, pe vremea cand eram o fila, m-a rupt din carte, m-a facut ghemotoc si a inceput sa ma arunce prin casa.
Cred ca ar fi bine sa te intovarasesc la povestitor si sa-l rogi sa scrie si despre tine povesti. – Da, zise castana. Ar fi bine. Intovaraseste-ma!
Si uite asa, a ajuns castana la mine. De data asta a intrat cu ea si ghemotocul. N-a mai asteptat-o afara. Eu insa nu eram acasa. L-a intrebat pe baiatul meu cel mic.
– Tata nu-i acasa, le-a spus el. E la gradinita! – Curios… rosti ghemotocul. Firesc ar fi ca tu sa fii la gradinita si tata acasa. – La noi, acum e invers. Eu stau acasa, pentru ca sunt racit, si tata s-a dus la gradinita ca s-o anunte pe tovarasa educatoare…
– Aha! se dumeri ghemotocul. – Dar ce doriti? intreba baiatul. – Eu, vorbi castana, am cazut din castan si cand am cazut, am crezut ca am facut pac apoi boc!, dar pana la urma se pare ca am facut toc!…
– Toc? Cu tocul scrie tata povesti! – Intocmai! Am venit sa-l rog sa scrie si despre mine povesti… – A, nu, clatina din cap baiatul, asta nu se poate. Tu n-ai penita si nici n-ai incapea in calimara. Poate ca atunci cand ai cazut ai spus altceva…
– Tot ce se poate… raspunse castana. Dar ce altceva puteam sa spun? – Eu, se gandi baiatul, cand cad spun: eh, lasa ca trece! dar nu cred ca tu ai spus asa… – Nu, intra in vorba ghemotocul. N-a spus asa. A spus ceva care seamana cu pac!, cu boc! cu toc! …
Baiatul se uita mai atent la ghemotoc si-l intreba: – Dar tu cine esti? Parca te-am mai vazut!
– Ma cunosti chiar bine, zise morocanos ghemotocul. Sunt fila pe care ai rupt-o din carte. Tu m-ai facut ghemotoc si ai inceput sa ma arunci ca pe o minge.
Castana din poveste – Octav Pancu Iasi
– Am vrut sa ma joc cu ceva… Il vazu baiatul suparat si incerca sa se scuze… – Cartile nu sunt facute pentru joaca! zise taios ghemotocul. Cartile sunt facute ca sa fie citite!
– Atunci o sa te iau, o sa te indrept si o sa te lipesc la loc, in carte… cauta baiatul sa-l imbuneze.
– Multumesc. Mi-ai face un mare serviciu! zise ghemotocul cu un glas ceva mai bland.
Baiatul lua ghemotocul, il indrepta si cu guma arabica lipi fila acolo unde trebuia, in carte. Era bucuros, dar in acelasi timp si nitel necajit.
– Acum, zise el, nu mai am cu ce sa ma joc! – Cum ai spus? il auzi castana. Ai spus joc? – Da… – Oare nu s-ar putea ca…
– Ba da! Ba da! ii lua vorba fila din carte, care fusese un ghemotoc. Aici ramai, castano! Aici trebuia sa te aduc de la inceput… Cand ai cazut, n-ai spus nici pac!, nici boc!, nici toc!
Cum de nu m-am gandit! Ai spus asa cum spune orice castana care cade intr-o curte cu copii. Ai spus joc!
Asa s-a facut ca, atunci cand am venit acasa, am gasit cartea intreaga si la locul ei, iar pe baiat jucandu-se cu o castana din poveste plan de idei principale …Continuare…
