In acest text autorul poeziei combina partile bune cu cele rele ale vietii intr-un mod armonios in natura. Poetul vede si partea buna a vietii, dar si cea rea. Textul este o meditatie pe tema existentei umane, a universului, in care exista aspectele pozitive si cele negative intr-o armonie perfecta.
Dualitatea sentimentelor este exprimata prin intermediul antonimelor: vesel-trist; ras-lacrima; raze-noapte. Aceasta idee poetica ilustrata inca din titlu este redata grammatical prin numeralul cardinal – de doua ori. Structura are 3 secvente poetice si un vers separate cu valoare conclusiva…. continuare comentariu rezumat De doua ori
Pe-un picior de plai, Pe-o gura de rai, Iata vin in cale, Se cobor la vale Trei turme de miei,
Cu trei ciobanei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Si unu-i vrancean.
Iar cel ungurean Si cu cel vrancean, Mari, se vorbira, Ei se sfatuira Pe l-apus de soare
Ca sa mi-l omoare Pe cel moldovan, Ca-i mai ortoman S-are oi mai multe, Mandre si cornute Si cai invatati Si cani mai barbati.
Dar cea miorita, Cu lana plavita, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place.
– Miorita laie, Laie, bucalaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ti mai tace! Ori iarba nu-ti place, Ori esti bolnavioara,
Draguta mioara? – Dragutule bace, Da-ti oile-ncoace, La negru zavoi, Ca-i iarba de noi Si umbra de voi.
Stapane, stapane, Iti cheama s-un caine, Cel mai barbatesc Si cel mai fratesc, Ca l-apus de soare
Vreau sa mi te-omoare Baciul ungurean Si cu cel vrancean! – Oita barsana, De esti nazdravana Si de-a fi sa mor
In camp de mohor, Sa spui lui vrancean Si lui ungurean Ca sa ma ingroape Aice, pe-aproape, In strunga de oi, Sa fiu tot cu voi; In dosul stanii, Sa-mi aud canii. Aste sa le spui, Iar la cap sa-mi pui Fluieras de fag, Mult zice cu drag; Fluieras de os, Mult zice duios; Fluieras de soc, Mult zice cu foc!
Vantul, cand a bate, Prin ele-a razbate S-oile s-or strange, Pe mine m-or plange Cu lacrimi de sange! Iar tu de omor Sa nu le spui lor. Sa le spui curat Ca m-am insurat C-o mandra craiasa, A lumii mireasa; Ca la nunta mea A cazut o stea;
Soarele si luna Mi-au tinut cununa. Brazi si paltinasi I-am avut nuntasi, Preoti, muntii mari, Pasari, lautari, Pasarele mii, Si stele faclii! Iar daca-i zari, Daca-i intalni Maicuta batrana,
Cu braul de lana, Din ochi lacrimand, Pe camp alergand, De toti intreband Si la toti zicand Cine-a cunoscut Cine mi-a vazut Mandru ciobanel, Tras printr-un inel? Fetisoara lui, Spuma laptelui; Mustacioara lui, Spicul graului;
Comentariul Cantecul Bradului rezumat de Lucian Blaga
In volumele ultime prezenta motivului este deosebit de frecventa. Motive ca inflorirea, buna vestire, nasterea, anunta schimbarea zodiei inseninarea lirismului blagian.
Acum se face elogiul pomului roditor, semn ca altele sunt valorile ce dobandesc pondere in ierarhia simbolisticii blagiene. Tot mai des apar cuvinte ca har, fulger, rod, belsug, minune, strans legate de ideea realizarii plenare a existentei umane prin creatie.
Eul blagian se gaseste foarte aproape acum de intuirea acelei metode pentru a trai fara a fi sfasiat de contradictii despre care vorbea Gottfried Benn: Metoda pentru a trai, pentru a te asigura de domeniul tau este marirea fortei creatoare, ceva semanator extazului, o anumita betie interioara.
Miracolul vegetal, mai ales cel floral, cel mai simplu dintre miracole, este explorat acum, iar vechile rune sut uitate. Divinitatea se exprima in zei marunti, miracol divizat, mai usor de sesizat si neprovocator de traume.
Starea predominanta a naturii este acum starea de gratie, aflarea in contact direct cu puterile vitale, receptate ca har, trezire din somn, din greul fiintei.
Somnul nu mai e nefiinta, ci stare dumnezeiasca. Fiinta e podidita de muguri si flori, nu de lacrimi. Regnul vegetal e animat de o forta vitala resimtita ca durere binecuvintata.
Bradul, arbore cu o intinsa arie semantica in folclor, prezent la nastere, nunta, moarte, e selectat aici ca simbol al naturii si totodata ca proiectie a eului liric. Poetul il situeaza intr-un spatiu in care sunt prezente toate clementele unui peisaj cosmic, pe inaltimi, in tangenta cu constelatiile,
dar si cu fapturile inferioare ale regnului vegetal si animal si totodata intr-un timp vesnic: La un veac, tot la un veac, din inalt / mi-l loveste in crestet fulgerul alb. Fapturile din preajma nu mai sunt blestemate, ci divine: Lichene si buhe si viespi il cuprind / paianjeni sfinti prin cetini se-ntind.
Nimic nu mai tulbura pacea arborelui, nimic nu mai e receptat ca semn al instrainarii.
De remarcat, pe plan stilistic, folosirea pronumelor si adjectivelor pronominale la persoana I cu valoare etica: mi-l loveste, imperiul meu, care atrag atentia ca bradul este aici un simbol al cosmosului interior al poetului. El are alta valoare semantica decat gorunul, si anume permanenta. Fulgerul alb, simbol acreditat in folclorul popoarelor pentru ideea de fecunditate si de har divin, nu-l arde decat ciclic, fara sa-l doboare definitiv: Dar iata, se scutura numai de scrum, / si flamura-i noua si fara de-ajun !. Prapadul cosmic nu-i lasa amintiri dureroase, ci certitudini.
Povestea lumii, dureroasa ei transformare in semn, nu-l mai inspaimanta ca altadata, nu-l mai instraineaza de sine, ci doar il raneste benefic, supunandu-i la proba taria: Mistretul povestilor iara si iar/ incearca de scoarta prasele de var.
Singularizat, ca si gorunul, bradul e asezat pe o culme, in cumpana existentei, intre zodii si tara, cer si pamant, semne si lume concreta, mediator intre ele, de data aceasta netulburat de scindarea lor. Perenitatea ii da aureola unui arbore genealogic, simbolizand puterea de creatie si pe creator, care depaseste limitele existentei individuale: Si far’ de-asfintit in imperiul meu, / tanarul brad strajuieste mereu.
In strofa initiala se subliniaza ideea senectutii, a varstei imemoriale, pentru ca in final aceasta marca semnatica sa fie convertita in tinerete vesnica.
